De pe terasa lumii

Locuiesc intr-o aglomeratie urbana, intr-un edificiu foarte inalt. De aici vad totul. Sunt pe terasa lumii, caci pe acoperisul lumii sta luna in noptile albe si imi face cu ochiul. Sa inteleg ca nu sunt singura in veghea mea. De multe ori, indiferent de anotimp si de momentul zilei, imi rup din timpul care oricum nu imi ajunge, doar ca sa admir spectacolul vietii.

parc vazut de sus (herastrau)

masina de tuns iarba Bosch

masina de tuns iarba Bosch

Imi place cel mai mult sa urmaresc zumzetul parcului, mai ales vara. Nu este foarte departe, iar de la balconul meu il vad in intregime. Ii vad lacul si parca ii simt briza racoritoare. Ii vad copacii falnici si bine ingrijiti, trandafirii explozivi si arbustii aliniati. Imi place sa-mi imaginez ca intreg parcul este gradina mea. O gradina generos oferita si bucuriei celorlalti. O gradina in care cei care se lasa purtati de visuri pe aleile sale ii devin gradinari, sadindu-si aici un gand, o dorinta, o emotie. Vara ma imbie la reveerie. Si tot din postul meu de observatie ii vad si pe gradinari. Dis de dmineata  sapa, uda, tund iarba si plivesc, cu miscari precise, rapide, ajutati fiind de unelte noi, mecanisme perfect adaptate omului si naturii.

Si asa alunecam in toamna. Oameni si gradini. O toamna care isi taraste orgolioasa pasii printre noi. Printre pomi si flori, rapindu-le stralucirea. Iubesc si urasc toamna pentru ca ma intristeaza. Strazile vajaie neajutorate cand vanturile sale isi fac de cap, iar gradina mea, parcul, pe masura ce ii trec zilele, se transforma intr-un nud zbarcit, negru si incordat. Frunzele, iarba, florile, totul dispare, lasand indragostitii fara camuflaj si alungand hoinarii catre cafenele.

freza de zapada Hecht

freza de zapada Hecht

In iarna, nu mai ies pe balcon. Imi lipesc nasul de geamul rece, pe care il aburesc repede si prin care continui sa privesc lumea. Zapada indiferenta isi asterne poalele peste tot. Case, masini, strazi, pietoni, gradini. Pentru ea e totuna, nu suntem decat supusi fara simbrie. Gradina mea e alta acum. Dantela in alb. In oameni care chiuie copilareste tragand sanii cu copii si in oameni care lupta cu nametii. Au freze de zapada puternice si alianta dintre om si masina nimiceste dominatia de gheata. Noroc ca este o dominatie temporara. Iarna imi ofera migrene sigure, acompaniate de o unica speranta. Aceea ca primavara ne va inunda in curand.

Si atunci, oras, strazi si parc, totul se amesteca in culori noi si pastelate. Limpezimile vazduhului ma lasa sa vad dincolo de granitele orasului, pana la muntii inca tributari iernii. Gradina mea se scutura de frig si nuditate, deschide ochii, se intinde lenes si se imbraca in viata zgomotoasa. Atunci imi place sa ii ascult pasarile fara sa-i scap din ochi pe gradinari. Ma molipsesc de bucuria si energia lor. Sunt ajutati de alte unelte de gradinarit, usoare si rapide, incat am senzatia ca se joaca.

Intr-una din zile, imi voi lua inima in dinti si ii voi spune unuia dintre ei ca mi-am dat seama cum de reusesc ei sa domesticeasca anotimpurile, acordandu-le la marele parc: folosesc doar unelte de la Covera.

logo covera

Sursa poze: covera.ro si zoom.mediafax.ro (parcul Herastrau)

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *