„Eşti pregătit să uiţi viitorul?” întreabă la debut scriitorul Sorin Banu în romanul SF „TENTORIA”

Cartea de debut a scriitorului Sorin Banu, romanul SF „TENTORIA”, se lansează sâmbătă, 4 iunie, la Bucureşti

Librăria Cărtureşti Verona găzduieşte sâmbătă, 4 iunie, începând cu ora 12.00, lansarea romanului SF „TENTORIA” semnat de Sorin Banu. „TENTORIA” este o poveste captivantă construită în jurul marilor întrebări ale omenirii legate de originea, destinul şi viitorul acesteia. Deşi romanul este încadrat în genul SF, el este deopotrivă şi o carte de aventură şi acţiune. Aşadar, profanii SF-ului nu trebuie să o ocolească.

tentoria ok

Citind coperta cărţii, ne putem deja face o imagine a ceea ce vom descoperi în acest roman:

La jumătatea secolului XXII, omenirea intră într-un nou război mondial care va produce prima generaţie de tentorieni – o armată de oameni bionici creată ca o soluţie extremă pentru restabilirea păcii; primul succes real în perfecţionarea artificială a funcţiilor corpului şi a inteligenţei umane. Cu timpul, tentorienii devin oficial o naţiune care-şi arată tot mai mult adevărata natură: maşini cu trup de om, însetate de sânage şi putere. Astfel, în secolul XXV, marile puteri decid să îi vâneze peste tot în lume şi să îi izoleze într-o regiune pe care o numesc TENTORIA.

Să aibă apariţia acestei naţiuni repercusiuni şi în trecut?

Acţiunea se mută cu 500 de ani înapoi în timp, în anul 2019. Cole este un tânăr de 27 de ani, care trăieşte o viaţă fericită într-o lume cu totul aparte: o Terra cu doar un petic de pământ înconjurat de un singur ocean vast şi cu o populaţie de 12 milioane de oameni condusă de o grupare secretă. Viaţa lui Cole se schimbă brusc, odată cu dezvăluirea adevăratei realităţi a existenţei sale, iar acţiunile teribile încep a se precipita într-o veritabilă goană la extrem, la limita supravieţuirii.

„TENTORIA” ridică întrebări legate de valorile umane, de conflictul dintre virtual şi realitate, dintre prezent şi viitor; despre speranţa omenirii de a rămâne într-o lume palpabilă, non-virtuală, departe de drogul tehnologic, care ne crează o dependenţă tot mai acută, infiltrându-se tot mai mult în corpul nostru.

Şi pentru că cele peste 300 de pagini ale cărţii nu sunt suficiente pentru a reda complet amploarea întregii poveşti, autorul promite pentru viitorul nu foarte îndepărtat apariţia celui de-al doilea volum.

afis lansare

Mai multe informaţii pe site-ul carţii, www.tentoria.ro
Imagini pentru comunicat pot fi găsite la acest link.

Recenzii, aici.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *