Femeia si masinile

Desi sunt fata, printre visurile mele si-au facut loc de foarte timpuriu masinile. Pe vremea cand inca nu stiam foarte clar deosebirea dintre o Mobra si un Pegas, m-am indragostit de „gandacul” de la Volkswagen (ma rog, de stramosul sau, al carui nume nu mi-l mai amintesc; stiu, sa-mi fie rusine, dar n-a fost chiar dragostea vietii mele…).

Putin mai tarziu, cam in perioada infloritoare a adolescentei, faceam planuri rebele cu prietenele sa ne luam la 18 ani carnetul si sa fugim la mare cu… Oltcitul lui tata! Ca sa fiu dezarmant de sincera, il iubeam doar din interes – ne purta pe unde aveam nevoie, tata il repara in drum cu putin sarma, un cleste si eventual cu ajutorul generos al altui sofer. Nu mi-am luat insa carnetul la 18 ani. (Politistul care m-a picat pe mine si pe inca o fata ne-a pus dosarele in brate si ne-a explicat triumfator ca femeile sa ma stea si pe la cratita nu numai pe sosele patriei).

oltcit

Intre timp, Oltcitul lui tata si-a gasit amorul la dezmembrari, langa o jumatate de autobuz, iar tata si-a cumparat un Aro 10, rosu. M-am ambitionat. Il curtam cu timiditate, participam la spalarea sa in curte si chiar adunam cotoarele de mar pe care le depozitam in timpul mersului in santul de metal de sub geamurile din spate (era in 2 usi si pentru accesul la bancheta din spate se rabatu scaunele din fata). Bunica le facuse niste huse (tot rosii, desigur), mitoase si aratoase ca ma dureau dintii de atata rosu la un loc. Ma bucuram insa ca asa nu poate sa ne-o deoache nici cel mai mare invidios de pe fata pamantului. Intre timp, invatam de zor sa iau carnetul si visam cu ochii deschisi la clipa cand ii voi atinge volanul si pedalele… Visul imi era tulburat doar de gandul ca nu vom fi singuri, ca doar tata nu mi-ar fi dat masina pe mana imediat ce mi-as fi luat carnetul pentru nimic in lume (si bine s-a gandit, dar au trebuit sa treaca 15 ani ca sa imi dau seama).

A doua oara cand am dat examen, acelasi politist, multumit de numarul femeilor ramase la cratita, nu mi-a mai spus nimic si m-a trecut. A fost una dintre cele mai importante victorii din viata mea de pana atunci. Tremuram de emotie la gandul ca voi conduce… si nu orice masina, ci, daca stam sa ne gandim bine, un jeep. Si am condus. Acum imi dau seama ca daca as fi fost in locul lui tata nu as fi rezistat nici pret de doua semafoare langa un incepator ca mine. Marturisesc cinstit ca am reusit sa nu fac accident, in rest…

Important este insa ca sparsesem gheata.

Urmatoarea mea iubire a fost un Opel. Il vazusesm trecand de cateva ori pe strada noastra… Nu stiam eu ce model de la Opel era, dar sigla aceea simpla si frumoasa o recunosteam oriunde, inclusiv in revistele cu masini pe care le solicitasem drept marturie a admiratiei unui coleg de facultate.

Asa mi-am adus aminte de planul de a evada catre mare, ramas nepus in practica si, incet-incet, visurile mi-au fost complet acaparate de marca Opel si de cateva dintre modelele sale pe care reusisem sa le identific cu ajutorul revistelor.

Peste multi ani, dupa ce am avut ocazia sa conduc diferite masini (de obicei la mana a doua, unele stateau mai mult in service decat la mine), m-am hotarat sa-mi cumpar o masina noua. Procesul de cristalizare a deciziei a fost indelungat si dureros. Dintre nenumaratele modele pe care le aveam in cap, am facut o selectie dura, urmand sa caut cele mai bune oferte pentru cateva posibile variante.

Cand am descoperit dealer-ul Radacini, planurile mi-au fost date peste cap. Am reconsiderat lista favoritelor pentru ca aici am gasit oferte demne de invidiat.

logo radaciniAstfel, mi-am impartit inima intre vechea mea iubire upgradata insa – un Opel Corsa – masina cocheta, perfecta pentru deplasarile prin oras, fiabila si usor de intretinut, un Citoen C4 Cactus – o masina sigura, confortabila si robusta, cu un design care imi dadea fiori in inima si un Volkswagen Passat, elegant, modern si apetisant. Imi dadeam seama ca alesesem masini din clase diferite, insa fiecare mi se potrivea. Corsa se asorta spiritului meu tanar si aventuros, Catus-ul ma facea sa ma simt o femeie puternica si plina de energie, iar Passat-ul imi scotea in evidenta rafinamentul si stilul inconfundabil. Ma aflam intr-o dilema teribila, intrucat nu stiam ce sa aleg (si parca imi parea rau ca puteam alege, mi-ar fi fost mai simplu sa fi existat doar un model pe care sa il iau linistita, fiind unica si deci cea mai buna solutie).

Volkswagen_Passat_CC_001Si ca intotdeauna in astfel de situatii, inima mea zburdalnica si iubitoare, pana la urma s-a indragostit definitiv, dar de o Mazda 2, compacta  si agila, pe care am configurat-o cum mi-a placut si pe care o conduc si astazi, bucuroasa ca ne iubim ca in prima zi. Ca orice cuplu reusit, desigur.

mazda 2

 

Sursa poze: radacini.ro, opel.radacini.ro, carreviewmodels.info, 4tuning.ro

22 Comments

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *